ma gandeam in sineam mea.
ca sunt o persoana buna.
ca iertarea este, si’mi va fi
mereu la indemana.
credeam ca voi putea mereu
sa iert, oricui imi va gresi.
insa momente au venit,
cand cu greu,
mana’am intins
s’apuc iertarea, insa…
iertarea’a disparut.
dezamagirii si durerii
le’am facut un loc prea mare.
le’am dat pana si locul lui “iertare”.
atunci am realizat intai oara
cat e de greu sa iert,
cand locul ranii il sap mai mare
decat ar trebui.
Like this:
3 bloggers like this post.
