un moment de pace
sa incerci a’mi oferii
ar fi in zadar.
ca un colac de salvare
intr’o mare involburata..
iti da pentru un moment speranta
ce apoi valurile ti’o inghit pe data.

incerc sa ma ascund de mine,
dar nu reusesc sa ma pierd.
mi’am tesut vesmant din stele
si’am reusit sa mint pe multi.
am stralucit pentru putina vreme
dar sufletul imi putrezea,
mancat de molile trecutului,
incet.. si stelele piereau..
le’am adunat si le’am trimis din nou
spre casa lor nemarginita
sa nu isi piarda stralucirea
asa cum mi’am pierduto eu.
sa te hranesti cu stralucirea lor,
nu e o crima,
dar sa le’o'nghiti pe toata e pacat.
din scrisul stelelor pe cer
imi compun eu zilele, si viata.
din multitudinea lor
imi aleg ganduri si vise,
fara de care prea pustie as fi.

sa crezi ca totul are’un inteles,
sa’ncepi sa speri ca ai de ales..
sa vezi binele ce te’nconjoara,
sa simti cum fiecare asteapta
sa iubeasca si sa fie iubit..
sa sti s’atingi o inima ranita
sa sti s’o re’ntregesti din nou..
sa sti sa traiesti e o arta..
sa mori implinit e un dar..

in mine arde’o flacara pustie
ce’asteapta alte flacari a se unii cu ea.
sa arda impreuna, sa imi arda fiinta.
sunt satula sa astept in zadar,
sa fiu rece ca gheata si sa nu ma pot misca,
vreau sa ard in intregime, pana voi fi jar.

cu urechile acoperite de nemultumire,
ma pun sa dorm pe patul de sperante spulberate.
si ma acopar cu multiple intrebari,
a caror raspuns nu vreau sa’l aud.. caci il stiu.
si constiinta ma trezeste’n noapte,
dar nenumarate ganduri ma adorm din nou.
si’n visele mele chem ploaia turbata,
o chem din nou si din nou..
vreau a mea viata sa fie curatata
de tumultul ploii pure de vara,
o ploaie dura ce creaza rauri,
o ploaie cu stropi grei si desi,
ce’ti penetreaza fiinta, ce’ti atinge inima si mintea..
o chem sa ma inunde cu puritatea ei,
ca tot ce’i rau in mine sa fie luat,
luat si dus intr’un taram indepartat.
si vreau sa ma trezesc o fiinta noua,
scaldata in lacrimi de roua..
vreau sa imi fie mentor, roua diminetii,
sa ma invete despre ploaie in tainele vietii..

te iubesc si te urasc de’asemeni,
esti demonul cu chip ce’atrage
pe cei ce obositi de viata’adorm.
atragi si dai sperante desarte
ca apoi sa’i distrugi pe toti,
te’as vrea dar te detest,
te rog dispari din viata mea!
mananca’ti sufletul din tine
si pe al meu te rog sa’l cruti.
mai pot inca avea un suflet curat
daca in proprile’mi lacrimi va fi scaldat.
prin lacrimi si prin ploaie
se curata un suflet.
prin lacrimi si prin ploaie
se curata mormantul..

singur.. absent fata de lumea reala,
dar prins in lumea mea virtuala,
atent la fiecare detaliu..
e lumea mea..
creata de mine, pentru mine..
e lumea in care exist,
in care liber respir.
si pot sa umblu pe stele de arama,
si pot sa sarut fulgii de zapada in vara.
in norii moi sa ma scufund alene
si stropii de ploaie sa’i pun intr’o rama pe perete.
pietrele ma salut voioase
si casa din frunzele groase
imi fac..

e’o lume de oameni si duhuri..
e’o lume cu sori stinsi
si lune palpainde..
cu stele ce’n deriva plutesc
si frunze adiand in intuneric..
prin fumul de ganduri din lume
se vad siluete pasind..
sunt mortii ce’si doresc viata
si vii ce’ncet se sting..
in lumea asta far’ un tel,
as vrea sa cred ca va veni o ploaie
ce va lasa in urma ei un curcubeu..
ca ploaia va spala’ntr’o zi cenusa
ce ne ingroapa pan’ la brau..
este cenusa lasata in urma
de focul ce ne’a ars speranta
si ne’a topit viata..
viata acum o au..
doar cei ce s’au nascut din cenusa..

   imi vreau din nou steaua de ceara
   sa imi lumineze drumul in viata,
   o viata scufundata in noapte
   ce o petrec pe alei indepartate.
   o vreau din nou stralucitoare
   a mea stea nemuritoare,
   si raza ei sa ma’ncalzeasca
   atunci cand viata o sa treaca.

as vrea sa stiu cum sa astern un suflet pe hartie,
sa spun cum macina in gandul meu o veche amintire..
si ganduri si idei nebune as vrea acum sa le rostesc,
dar toate’amestecate in mine’s si nu pot sa le astern..
mai zace’n mine dorul de demult,
dar dorul ce ma macina, acum e doar un amanunt..
ne’obisnuim cu dorul si durerea si devenim imuni.