să…

să speri. să poți să ceri.
să poți să te mai aperi.
să-ți fie mintea clară
și ochii deschiși.
să vezi lumea iară’
cum o vrei, nu cum e.
să ți din nou,
să nu dai drumul,
să vrei să primești făr’ să ceri.
să accepți fără vină.
să mai crezi că meriți.
să mai emani credință,
să respiri cu ușurință,
să te iubești din nou.

Anunțuri
Published in: on Decembrie 10, 2012 at 12:49 pm  Comments (1)  

poveste

in parcul aproape ascuns de noapte,
pe pietrele ce il imbraca
pe langa hinti si topogane,
pasesc alene descultele picioare
ce isi cauta stapanul parca uitat de lume,
pierdut fiind in lumea gandurilor indepartate
si al privirilor uitate.

si ochii ce priveau demult in gol,
se-opresc asupra unei siluete
ce doar putin cate putin avant isi da,
pe-o hinta ruginita, far’ culoare.
pasind tot mai aproape, zaresc un suflet rupt.
ofer un ac si ata,
dar ce primesc este refuz.

si noaptea se-adanceste tot mai mult,
si hinte, topogane, siluete…
dispar in al noptii abur.
dar aburul se duce, si noaptea cu el,
si toate revin dimineata mai clare.
siluetele prind viata si amintirile culoare.

si vorbele ce-ar trebui s-ajute,
se transforma in priviri.
si lucrurile nu mai trebuiesc rostite
caci se stiu.
sa sti sa vezi un suflet, e un dar.
sa ti se vada sufletul ranit, nu e neaparat amar.

Published in: on August 21, 2012 at 3:38 pm  Comments (2)  

momente

sunt timpuri cand haosul ne’ajunge casa,
cand gandurile nu ne mai lasa
nici un moment de respiro.
mintea se simte imbacsita si uita
ca linistea acum un timp mai exista.
de multe ori tanjim dupa momente de pace,
dar mintea, inima nu le mai cunoaste.
ne’ntorcem spre cer si cerem,
si cerem momente…
iar cerul priveste in jos, inspre noi,
si din privirea lui ar trebui sa intelegem…
viata e faurita din momente.
momente cand parca lumea se destrama,
momente cand lumea ne aclama,
momente cand ne intelegem fiinta,
sau altele cand haosul ne invadeaza viata.
exista momente cand ar trebui sa plangem,
momente cand trebuie sa alegem sa radem…
momente cand tot ce trebuie sa faci
e sa te opresti si sa taci!
sa realizezi ca diferenta o face
sa sti ce atitudine sa iei
in fata haosului sau a bucuriei.

Published in: on Martie 16, 2012 at 2:04 pm  Lasă un comentariu  
Tags:

de Craciun

ochii mari, intineriti parca, deschid!
cu licariri de zambet in privire,
privire de copil naiv si dulce.
si sar din pat cu ochii atintiti spre geam…
si urlu-n sinea mea, arsa de bucurie:
„e totul alb! e totul alb!” si usa-ntredeschid,
sa simt sub talpa-mi aburinda, omatul rece, moale.
din nou iarna-a prins culoare!
culori de fericire, inocenta,
de strigate si sanii, si caciuli colorate.

si seara venind, pe toti ii cheama-n case.
si-n caldura casei, in jurul bradului impodobit,
sa se dezghete trupurile toate,
in povestirile-adunate de mii de ani incoace.
eterna, minunata povestire s-ascultam,
cu pruncul cel nascut
in ieslea incalzita de-al vitelor suflu.
si zambete s-aduca pe chipul tuturor,
sarbatorirea coborarii-n trup
a sfantului, bunului nostru Mantuitor.

Sarbatori fericite va urez tuturor! 🙂

Published in: on Decembrie 12, 2011 at 6:51 pm  Lasă un comentariu  
Tags:

trecuta inocenta

sa desenam o amintire,
o verde licarire
a fostei inocente…
sa bem in cinstea ei!

 sa ne umbrim trecutul,
cel anost si’amar
ce ne’a consumat inocenta
pahar dupa pahar.

Published in: on Noiembrie 17, 2011 at 4:43 pm  Lasă un comentariu  

suflet

simte! te rog, suflete, simte!
simte ura si vei putea iubi din nou!
doar… doar nu sta nepasator…
caci indiferenta ucide.
plangi! arunca! urla! simte!

simte! te rog, suflete, simte!
nu te’mpietri din nou si din nou!
caci asa… vei ajunge gol.
si tot ce’a fost va disparea,
caci, asta face indiferenta.

simte! te rog, suflete, simte!
alunga indiferenta din tine,
caci nu vrei sa creasca
si sa devina o tornada
ce’ti va distruge umanitatea toata.

la dragoste si ura, reactionam.
reactionam si vrem sa luptam!
indiferenta ne distruge vointa, viata…
devenim obiecte. si, poate…
sa nu mai simtim! poate… asta cautam.

„simte! te rog, suflete, simte!”
asta’i porunceam sufletului din mine.
dar… asta sa vreau, intr’adevar?
sau sa traiesc libera de sentimente?
fara sentimente… am deveni obiecte.

Published in: on Noiembrie 17, 2011 at 12:48 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

despre iertare

ma gandeam in sineam mea.
ca sunt o persoana buna.
ca iertarea este, si’mi va fi
mereu la indemana.
credeam ca voi putea mereu
sa iert, oricui imi va gresi.
insa momente au venit,
cand cu greu,
mana’am intins
s’apuc iertarea, insa…
iertarea’a disparut.
dezamagirii si durerii
le’am facut un loc prea mare.
le’am dat pana si locul lui „iertare”.
atunci am realizat intai oara
cat e de greu sa iert,
cand locul ranii il sap mai mare
decat ar trebui.

Published in: on August 7, 2011 at 6:03 pm  Lasă un comentariu  
Tags: ,

Tu’mi esti cantec

 un cantec aud in inima, in minte,
 o melodie, mai exact.
 e un ritm ce'mi suna cunoscut...
 de unde, de cand... nu stiu.
 si tot ce'mi doresc acum si mereu,
 e sa'l cant ne'ncetat!
 imi linisteste mintea, sufletul,
 si toata fiinta'mi intra in pace.
 o pace adanca, prea profunda
 sa o pot explica...
 si vin, Te trag de maneca,
 si'Ti spun: mai da'mi putin!
 doar Tu, doar Tu esti pacea mea,
 dorinta mea, cantecul meu...
Published in: on Iulie 27, 2011 at 7:54 am  Comments (2)  
Tags: , ,

in racoarea serii

am intrat din nou, ca mai inainte,
in parcul racorit de venirea serii.
paseam pe covorul de frunze,
asternut pe aleile inundate
de florile de tei uscate…
si, cu dragostea in maini,
si’n inima’mi de piatra,
prin fosnaitul florilor
ce mureau sub talpile’mi crude,
priveam spre trecatorii
ce mergeau ingandurati.
unii paseau grabiti, altii alene,
toti trecand nepasatori
pe langa banca ce ma sprijinea.
vedeam suferinta ce zacea in ei,
sub chipurile aparent senine.
tristetea, suferinta lor cea mare,
deveneau tot mai apasatoare…
inima’mi de piatra sangerand a moarte,
m’a intins pe’aleea parfumata,
si florile uscate’mi imbalsamau trupul.

Published in: on Martie 18, 2011 at 11:43 am  Comments (1)  
Tags: , , , ,

mintea’mi zace moarta,
inima’mi urla din rasputeri,
mainile parca’si dau ultima suflare,
ochii arunca ultimele lacrimi,
picioarele amortite nu ma mai sustin,
urechile refuza sa asculte..
dintii scrasnesc neiertare si ura,
si din nou inima din rasputeri urla.
sa’i dau atentie vreau,
dar trupul nu m’asculta,
caci mintea’mi zace moarta,
si trupul cu ea.

Published in: on Martie 14, 2011 at 3:33 pm  Comments (1)  
Tags: , , ,