zambete triste

putini mai stiu sa zambeasca cu adevarat.
e durere in zambete, ingrijorare…
e trist sa vezi zambete mimate,
fara strop de bucurie, seninatate..

se rup inimi, se sfarama,
se scurg pe trotuar
si oamenii le calca in picioare…
ochii doar in betii mai sclipesc.

toti au nevoie de un zambet sincer!
dar zambetul trebuie daruit
inainte sa fie primit…

grijile uitate pentru cateva momente,
pot da nastere unor zambete sincere, profunde..
ce-ti raman in suflet pe vecie..

Reclame

amintiri..

ma plimbam prin parcul rece ca’un mormant
si prin amintirile’mi din parcul cald
si plin de iubirea zambetelor de copii,
de caldura mainilor unite ale indragostitilor,
a bancilor ce credincioase sprijina pe orice om..
rataceam cu mainile in buzunarele’mi derutate
de mireasma florilor cu care erau imbibate,
si ma uitam cum din pomi sau din cer..
frunze uscate cadeau plutind prin mine
spre pamantul uscat ce’asteapta sa fie udat
si care sperand, ca mine,
vedea fericit ca ploaia din nou vine.
si stropii reci imi incalzeau din nou sufletul..
inca odata salvata de stropii puri
ce inima imi spala indata..

iubire..

un zambet trist sub o privire rece
‘mi’erau lacas acum o vreme..
acum, caldura’ti din priviri ma umple
si ma mangaie usor..
in mainile noastre se naste iubirea
si inima’mi ti’e casa pe vecie.
indraznesc dar acum
sa’naintez spre chipu’ti angelic,
iar de pe buzele’ti fierbinti
un sarut sa iti fur..
ti’l voi da inapoi cand mi’l vei cere..

de ce?

de ce, oh Doamne, fata Iti intorci
si Te indepartezi de mine?
de ce cand urlu parca nu auzi
si strigatele’mi parca’s surde?
de ce atatea intrebari
imi umplu gandurile mute
si nimeni sa’mi raspunda nu’i?
unde sunt cei ce prieteni se numesc?
… i’ai luat de langa mine…
dar unde Esti acum? raspunde’mi!
Te vreau.. si vreau sa Te gasesc..
Esti vantul lin ce cand adie,
un zambet pur imi poate aduce..
Esti strop de ploaie ce cand cade,
aduce’n dar o mangaiere..
Esti tot ce ma’nconjoara..
Esti zambet si suspin.. IUBIRE…
Esti totul ce eu am nevoie..
oh Doamne.. iarta’mi nepasarea..
eu m’am ‘departat, nu Tu..
eu am plecat, dar far’ sa vreau..
eu m’am intors si Te’am lasat in  urma..
Tu.. niciodata n’ai pleca de langa mine!
Tu imi arati ca esti mai sus de oameni,
Esti pretutindeni in tot timpul..
mi’ai luat si prieteni si ce seamana’a iubire,
sa vad ca numai Tu ramai cand toate pier!
Esti langa mine orice’ar fi..
cand e furtuna ori senin..
in Tine’am pace si iubire, fericire..

deprimare

din trupul meu bolnav
ce clocoteste de’ntristare
a mai iesit o raza de speranta
ce’a fost din nou dusa’n deprimare..
mai are rost sa speri?
mai are rost sa mai incerci ceva in lumea asta?
e’o lume de stele cazute si stinse..
e’o lume de morti ce se hranesc din renuntarea celor vii..
agitatia orasului e mereu nesatula
de ore, minute si vieti..
va trebui sa ploua in curand..
din ploaie se hranesc cei vii,
din stropii ei, speranta..
sa fie curatati de boala contagioasa’a renuntarii,
de tirania urgentului si’a uitarii..
uitam ca trebuie sa mai zambim,
si mergem cu capu’n pamant toata ziua!
unde ne este oare bucuria?..

candva..

si totul pare uneori necaz, dezamagire..
nu ai putere nici pentru a arata un simplu zambet..
e durere in inima, in oase si in minte,
esti sec, gol in interiorul tau parca uitat de lume.
vrei, vrei sa faci multe dar nu mai ai putere
caci toata ti s’a dus..

esti undeva departe de soare si de luna
si nu mai ai caldura ori lumina,
nici ploaia nu mai vine.. nu mai este viata..
candva, cu zambet in iubire priveai spre cerul instelat..
candva, cu brate larg deschise doareai ca ploaia sa revina iar..

dar toate’acestea’au disparut in golu’imens din tine
si nu mai sti sa le aduci la suprafata..
si teii’s morti si stelele’s cazute,
si lacrimi dese’s pe obrajii pali..
candva, doream asa singuratate si’o iubeam,
dar.. acum nu..

si urlu’n internu’mi abis,
sa iasa tot ce s’a pierdut in mine!
caci vreau! vreau din nou sa iubesc
si ploaie si lune si sori!
si dragostea’mi nebuna sa revina,
si frunze’uscate sa’mi arate drumul inspre nori..