frunza

ce minunat!
un dans fara paravan..
o frunza uscata urmeaza
al ei drum scurt,
un drum de la creanga la pamant..
danseaza spre pamantul rece
fara sa isi ia avant..
e primul si ultimul ei drum..
si il parcurge dansand..

amintiri..

ma plimbam prin parcul rece ca’un mormant
si prin amintirile’mi din parcul cald
si plin de iubirea zambetelor de copii,
de caldura mainilor unite ale indragostitilor,
a bancilor ce credincioase sprijina pe orice om..
rataceam cu mainile in buzunarele’mi derutate
de mireasma florilor cu care erau imbibate,
si ma uitam cum din pomi sau din cer..
frunze uscate cadeau plutind prin mine
spre pamantul uscat ce’asteapta sa fie udat
si care sperand, ca mine,
vedea fericit ca ploaia din nou vine.
si stropii reci imi incalzeau din nou sufletul..
inca odata salvata de stropii puri
ce inima imi spala indata..

la umbra aripilor Tale

la umbra frunzelor din toamna
pamantul se’odihneste de caldura verii ce abia trecu.
la fel ma odihnesc si eu la umbra aripilor Tale
de pacatele ce mi’au topit in suflet dragostea..

unde sa renasc decat in Tine?..
cum sa traiesc cu’adevarat decat prin Tine?
mi’e obosita mintea, inima, de’atatea ganduri fara sens,
de’atatea sentimente fara’o tinta’anume..

Esti tot ce am nevoie pentru a trai cu adevarat,
si totusi Te’am respins de’atatea ori..
mai arata’mi mila inc’odat’
caci doar prin Tine pacea, fericirea le voi sti..

toamna

toamna.. multi cred ca ea piere..
vad frunzele cazand,
vad ploaia care vine
si cred ca cerul plange, dar fara sa’l intrebe..
ei nu vad ca invie..
ca’ntreg pamant renaste
sub stropii desi, marunti,
sub frunzele plapande ce patura ii sunt.